În societatea actuală trăim cu toţii, în lumea noastră, ascunsă de ochii şi de sufletele celor din jurul nostru. Devenim, fără să ne dăm seama, la un anumit nivel, autişti. Viaţa ne devine un automatism, devenim retraşi, centraţi pe propria persoană, ne petrecem din ce în ce mai puţin timp cu familia sau cu prietenii, îi abandonăm emoţional.
Cu toate acestea, atunci când întâlnim persoane, cu tulburări din spectrul autist, le privim cu rezervă. Nu realizăm că, în mare măsură, ne seamănă. E important să nu avem prejudecăţi de niciun fel. Toţi suntem cu probleme, niciunul dintre noi nu este lipsit de probleme, deci trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem şi să luptăm şi să ne iubim pentru că aceasta ne este menirea.
Pentru o familie, un copil cu tulburări din spectrul autist poate fi, la început, o dramă. Este, cu siguranţă, o luptă continuă. Copiii cu tulburări din spectrul autist, muncesc mai mult decât ceilalţi, mai mult decât noi toţi. Fiecare zi este, pentru ei, una în care depun resurse maxime. Fiecare acţiune le este împărţită în zeci şi sute de paşi şi fiecare pas reprezintă o muncă. Ei, zi de zi, depun eforturi supraomeneşti pentru a fi acolo unde cere societatea. Şi, de multe ori, sunt geniali.
Lecţia pe care trebuie să o învăţăm este că autismul nu este o boală şi cu atât mai mult nu este o boală contagioasă. Autismul este parte din copiii nostri, nu ii reprezintă. Copiii nostri sunt cu mult mai mult decat un diagnostic!
